PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
ORGANIZATIA JUDETEANA VALCEA
Prima Pagina   
 
 
Prezentare
Documente
Organizare
Organizatia de femei
 

In conditii vitrege de criza si austeritate BUGETUL II VA APARA PE SARACI 03/02/2009

In conditii vitrege de criza si austeritate BUGETUL II VA APARA PE SARACI

Este de necontestat faptul ca noua guvernare a preluat fraiele puterii intr-un moment extrem de dificil pentru tara. Toate semnalele economice si sociale demonstreaza ca Romania, ca toate statele lumii, se afla la inceputul unei crize care nu va fi nici scurta si nici usoara. In aceste conditii istorice inedite, trebuie sa intelegem factorii care vin sa intareasca rolul statului in societate.

Primul dintre aceste elemente deriva din faptul ca inregistram un deficit bugetar imens care, si acum si mai tarziu, pune presiune asupra echilibrului social, ceea ce ne obliga sa fim foarte atenti la evolutia fenomenelor si sa iesim in intampinarea lor cu un pachet complex de masuri anticriza.

Traiectoria vietii sociale peste acest inceput de criza demonstreaza ca nu exista vreo solutie magica valabila pentru toate tarile, impactul crizei reflectand un seism economic si social diferit de la o tara la alta.

Tinand seama de aceste „miscari tectonice”, zona noastra social-democrata din guvern s-a zbatut ca, prin buget, sa solutioneze macar o parte din obiectivele cuprinse in programul nostru de guvernare. Am spus clar de la inceput, ca motivul participarii noastre la guvernare a fost si este acela de a identifica masurile cele mai potrivite pentru iesirea din criza, care sa protejeze persoanele cu veniturile cele mai mici in asa fel ca efectele negative ale crizei sa nu se deconteze in nici un caz pe seama acestora.

Pe acest temei am reusit, de exemplu, sa prevedem in bugetul pe acest an majorarea punctului de pensie la 43,2 la suta din salariul mediu brut pe economie.

In acelasi timp, am introdus pensia minima garantata pentru un milion de pensionari cu venituri la limita supravietuirii. Pentru acestia, de la 1 aprilie a.c., pensia minima va fi de 3 milioane lei vechi, iar de la 1 septembrie va ajunge la cel putin 3,5 milioane lei.

Solutii au fost gasite, de asemenea, si in sfera economiei, tinta acestora fiind mentinerea creditarii – la acest capitol fiind elocventa constiuirea fondului de garantie pentru IMM-uri – pastrarea locurilor de munca, promovarea investitiilor in domeniul infrastructurii, implementarea unor servicii minime de calitate etc.

Sectorul care a starnit cele mai fierbinti dezbateri chiar inainte de trecerea efectiva la elaborarea bugetului a fost cel al educatiei, pentru care exista temerea ca penuria de resurse bugetare nu va permite alocarea a 6 la suta din PIB. Realitatea, in schimb, a fost alta, ea corespunzand promisiunilor din campania electorala. In plus, PSD a lasat deschisa si calea majorarii veniturilor cadrelor didactice cu singura conditie ca sporurile salariale sa fie insotite de performantele stabilite, de altfel, prin reforma invatamantului acceptata anterior deopotriva de corpul profesional si de sindicate.

Materializarea obiectivelor cuprinse in bugetul de stat pe anul 2009 este nemijlocit legata de „reactia” Parlamentului in momentul cand proiectul de buget va trece prin furcile caudine ale dezbaterilor. Cu siguranta, va fi o „reactie” pozitiva, in favoarea Guvernului PSD – PD-L, tinand seama ca aceste formatiuni politice detin o majoritate confortabila in cele doua Camere. Majoritatea de 74 la suta n-a fost niciodata atinsa in cei 20 de ani de democratie.

In sustinerea proiectului de buget, Parlamentul va trebui sa stabileasca neintarziat si prioritatile sale legislative intre care sa se regaseasca:
- reducerea numarului de taxe si impozite;
- elaborarea legii salarizarii, ea fiind un element institutional de reforma obligatorie;
- accelerarea procesului de descentralizare a statului roman;
- reforma in functionarea Parlamentului;
- problematica europeana privind absorbtia de fonduri comunitare.

Adaugand la toate acestea pachetul de masuri anticriza si responsabilitatile ministeriale care sa dea Guvernului credibilitatea si vigoarea necesara, se poate anticipa ca Romania va reusi sa se aseze cu mandrie si demnitate in ierarhia europeana, inclusiv pe traiectul sinuos al depasirii barierelor si obstacolelor pe care criza mondiala le-a pus in fata lumii.

ION CILEA
Presedintele Organizatiei Judetene Valcea a PSD

 
Comunicate de presa
Parlamentari de Valcea
Linkuri utile
Adrese de email
 
 

 
Consiliul Organizatiei Judetene a PSD | Strada General Magheru, bloc C1, scara C, mez. 2 | Rm. Valcea
Telefon / Fax: 0250 / 732872 | E-mail:
psd@psdvl.ro

© 2003 - 2010, Partidul Social Democrat - Organizatia Judeteana Valcea. Toate drepturile rezervate.
Site gazduit si administrat de AVANSOFT.